Sistemul de posta electronica (e-mail)

 

Ce este posta electronica ?

 

Posta electronica (Electronic Mail), abreviata adesea e-mail, email sau la inceput eMail, este o metoda de tipul „primeste si da mai departe” pentru scrierea, trimiterea, primirea si salvarea mesajelor pe sistemele de comunicatie electronica. Termenul „e-mail” se aplica sistemului de e-mail prin Internet bazat pe SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) dar si sistemelor in retea bazate pe alte protocoale.

 

E-mail-ul este adesea folosit pentru a livra mesaje nesolicitate denumite si „spam”, dar exista programe de filtrare care pot automat bloca, pune in carantina sau sterge unele sau cea mai mare parte a acestora, in functie de situatie.

 

 

Cum functioneaza e-mail-ul ?

 

Cu ajutorul postei electronice se pot transmite mesaje oriunde pe glob in timpi incepand de la cateva minute si pana la cateva ore (in functie de distanta dintre expeditor si destinatar, exprimata prin numarul calculatoarelor prin care trece mesajul pe parcurs, nu prin distanta geografica).

 

Initial mesajele erau alcatuite numai din text simplu, insa cu timpul programele de e-mail au evoluat capatand facilitati noi, astfel ca acum textul poate fi formatat, asigurand mesajului o expresivitate si o claritate superioare. Alaturi de textul propriu-zis, un mesaj poate contine deasemenea diferite imagini. Mai mult, la mesaje pot fi atasate fisiere independente, de orice tip: imagini, secvente de sunet sau video, programe etc., facand din e-mail un sistem de transfer de fisiere foarte eficient.

 

Fiecare utilizator al e-mail-ului poseda o adresa unica, cu care este identificat pe Internet. Pentru a transmite un mesaj unui alt utilizator din Internet, trebuie sa-i cunoasteti adresa de e-mail. Iata exemple de adrese de e-mail:

 

traian@yahoo.com

popescu@hades.ro

 

Datorita numarului mare de adrese de e-mail la care puteti transmite mesaje, programele de e-mail dispun de facilitati in ceea ce priveste gestiunea adreselor. Pot fi stabilite adrese mai des folosite care sa fie apelate rapid sau pot fi stabilite grupuri de adrese carora sa li se trimita acelasi mesaj in acelasi timp.

 

Una dintre facilitatile programelor de e-mail referitoare la gestiunea adreselor este posibilitatea de a transmite un mesaj primit de la un utilizator mai departe la un alt utilizator sau la mai multi, operatie denumita „forward”. Un mesaj poate fi deasemenea returnat in forma sa originala sau intr-o forma modificata expeditorului, facilitate denumita „reply”.

 

Sa vedem acum care este traseul unui mesaj de la expeditor la destinatar. Mai intai mesajul este editat cu ajutorul clientului de e-mail (de exemplu: Microsoft Outlook Express, Mozilla Thunderbird,  Opera Mail). La comanda de transmitere, el ajunge la serverul la care este conectat expeditorul si acesta il transmite mai departe folosind protocolul SMTP la urmatorul server Internet si asa mai departe pana la serverul destinatie.

 

Observam ca un mesaj poate trece prin mai multe servere pe drumul sau pana la destinatie. Cand ajunge la serverul destinatie, daca utilizatorul caruia ii este adresat mesajul este conectat, el este avertizat cu privire la primirea noului mesaj. Daca utilizatorul nu este in acel moment conectat la server, el va primi mesajul imediat ce se realizeaza conexiunea cu serverul (prin protocolul POP3Post Office Protocol).

 

Prin urmare, daca nu sunteti permanent conectat la server, este necesar sa va conectati din cand in cand pentru a vedea daca nu cumva intre timp ati primit noi mesaje. Daca da, atunci mesajele vor fi preluate de programul (clientul) dumneavoastra de e-mail pentru a fi citite.

 

 

Utilizarea programului Outlook Express

Configurarea programului Outlook Express

NOTA INFORMATIVA: pentru a fi mai elocventi, in exemplul de configurare de mai jos se vor folosi parametrii urmatori (Dumneavoastra o sa utilizati DATELE PERSONALE cu privire la contul vostru, adica userul si parola primite la laborator si cu care va logati si in Windows) :

 
Nume: Ion POPESCU
Username: ipopescu

Porniti Outlook Express (StartMenu -> Programs -> Outlook Express). Apoi introduceti datele corespunzatoare:

Display name: Ion Popescu

Email: ipopescu@itee.elth.pub.ro

POP3: itee.elth.pub.ro

SMTP: itee.elth.pub.ro

Account name: ipopescu (userul Dumneavoastra)

Password: parola corespunzatoare

Dupa ce ati configurat Outlook Express cu datele contului dumneavoastra, fereastra programului arata precum cea din figura de mai jos.

In aceasta fereastra distingem mai multe sectiuni, care pot fi dimensionate dupa dorinta (prin tragerea cu mouse-ul a laturilor). In sectiunea din partea stanga a ferestrei sunt afisate grupurile de mesaje, dintre care cele mai importante sunt:

·        Inbox reuneste toate mesajele primite de la partenerii de corespondenta;

·        Outboxreuneste mesajele compuse de utilizator, pentru care s-a dat comanda de trimitere, dar inca nu au fost trimise la server, trimiterea lor urmand a avea loc la prima conectare;

·        Sent Items mesajele trimise deja la server si de acolo mai departe spre destinatie;

·        Deleted Itemsmesajele sterse;

·        Draftsmesajele scrise dar nefinalizate.

Daca in sectiunea din stanga se selecteaza un anumit element, in sectiunea din partea dreapta-sus sunt afisate toate mesajele continute in grupul respectiv. Daca in sectiunea din dreapta-sus se selecteaza un anumit mesaj, atunci in sectiunea din dreapta-jos va fi afisat continutul acestuia.

 

Trimiterea unui mesaj

Pentru a trimite un mesaj catre un utilizator din Internet, trebuie cunoscuta adresa lui de e-mail. Daca aceasta conditie este indeplinita, se poate apasa butonul Create Mail de pe bara utilitara a programului. Ca urmare, va fi deschisa o noua fereastra in care se specifica mesajul de transmis (a se vedea imaginea urmatoare).

Dupa cum se vede in aceasta figura, un mesaj contine:

·        adresa destinatarului Aceasta este adresa celui caruia ii este destinat mesajul. Ea se introduce in campul To (tradus „catre”).

·        subiectulReprezinta un text scurt care descrie mesajul respectiv. Acest text apare in lista mesajelor chiar si atunci cand mesajul nu este deschis, informand destinatarul asupra continutului mesajului. Se introduce in campul Subject (tradus „subiect”).

·        adrese de destinatie alternativeSunt adresele unor utilizatori carora, de asemenea, li se va transmite mesajul. Ele se introduc in campurile Cc si Bcc care provin de la Carbon Copy (tradus „copie la indigo”) si respectiv Blind Carbon Copy (tradus „copie la indigo invizibila”). Bcc se foloseste atunci cand vrem ca destinatarul principal sa nu vada ca mesajul respectiv este trimis si celui specificat in acest camp.

·        continutul  - Poate fi alcatuit din text tehnoredactat, dar si din alte elemente, precum elemente semigrafice sau imagini.

·        fisiere atasateO facilitate a e-mail-ului este atasarea de fisiere. In acest fel un mesaj poate purta cu el la destinatar unul sau mai multe fisiere, de orice tip.

Asupra unui mesaj putem aplica tehnici de tehnoredactare, pentru a creste lizibilitatea mesajului transmis. Am putea, de exemplu, sa aliniem titlul mesajului pe centru si sa-l scriem cu caractere mai mari si ingrosate. Putem stabili fontul folosit pentru scrierea diferitelor portiuni de text, sau alinierea paragrafelor. Practic avem un mic editor de texte, cu facilitati similare cu cele din WordPad (editorul furnizat o data cu Windows).

O facilitate deosebita a e-mail-ului este atasarea de fisiere. Pentru a atasa la mesajul curent un fisier, se actioneaza butonul Attach din fereastra de editare a mesajului. In fereastra deschisa pe ecran (de tip Open) se indica fisierul dorit. La un mesaj pot fi atasate mai multe fisiere, ele fiind afisate in fereastra de compunere a mesajului, in partea de jos (intr-o sectiune speciala).

O data ce editarea mesajului s-a terminat, se apasa butonul Send (tradus „trimite”). Executarea acestei operatii face ca mesajul sa fie mutat in grupul mesajelor de transmis la server (Outbox), dar transmiterea efectiva (prin protocolul POP3) se va realiza numai atunci cand se realizeaza conexiunea cu serverul (comanda Send/Recv, adica „trimite si primeste”).

 

Primirea mesajelor

Mesajele de la partenerii de corespondenta sunt primite de server la momente arbitrare. Ele vor fi preluate pe calculatorul dumneavoastra numai atunci cand se realizeaza conexiunea de tip POP3 cu serverul. Tot in acest moment sunt transmise si mesajele scrise de dumneavoastra.

Comanda de realizare a transferului de mesaje este Send And Receive (tradus „trimite si primeste”), declansata la actionarea butonului cu acelasi nume de pe bara utilitara a programului.

Cand se da aceasta comanda, este realizata conexiunea cu serverul, mesajele de transmis sunt transmise, iar mesajele nou primite sunt preluate de la server si afisate in grupul Inbox.

Mesajele nou primite si necitite sunt afisate in sectiunea mesajelor cu caractere ingrosate. Pentru a vedea un mesaj, trebuie mai intai selectat grupul Inbox in sectiunea grupurilor, apoi in lista mesajelor trebuie selectat mesajul dorit, care va fi afisat in zona continutului mesajului. Daca se doreste deschiderea mesajului intr-o fereastra speciala, trebuie dat clic dublu pe mesaj in lista mesajelor.

Mesajul primit se poate salva intr-un fisier pe harddisk sau se poate tipari la imprimanta. De asemenea, se poate trimite mesajul mai departe la un alt partener din Internet sau se poate trimite mesajul inapoi la expeditor, in forma originala sau intr-o forma modificata.

Daca primiti un mesaj si doriti sa raspundeti la el, puteti da comanda Reply (replica). Aceasta va conduce la deschiderea unei ferestre de compunere a unui nou mesaj in care adresa destinatarului va fi completata cu fostul expeditor, iar continutul mesajului va fi completat cu continutul mesajului primit, intr-o forma care sa indice acest lucru. Puteti sterge acest continut si scrie unul nou sau puteti sa-l pastrati si sa-l completati cu raspunsul dumneavoastra.

Facilitatea de transmitere mai departe a unui mesaj face posibila trimiterea unui mesaj primit de la un partener spre un alt partener de pe Internet. Continutul mesajului va fi completat automat, trebuind furnizata numai adresa partenerului la care doriti sa trimiteti mai departe mesajul respectiv. Butonul pentru aceasta facilitate este Forward (tradus „a directiona”).

Alte facilitati ale unui program de e-mail mai sunt gestiunea adreselor prin intermediul unei agende. Se poate astfel tine evidenta tuturor partenerilor de corespondenta, pentru o regasire mai rapida a lor.

Exercitii

Exercitiul 1

Creati un mesaj cu urmatorii parametri (CreateMail):
-- To: "adresa email persoana din stanga dumneavoastra" --> de forma utilizator@itee.elth.pub.ro
-- Cc: "adresa email persoana din dreapta dumneavoastra"
-- Subject: Mesaj 1
-- Text: Text simplu mesaj 1

Folositi butonul Send pentru a trimite mesajul.

Mesajul a fost trimis ( a ajuns pe serverul de mail) dupa ce a "parasit" grupul Outbox si a aparut in grupul SentItems.

Pentru a putea vedea mesajele primite de dumneavoastra pe server, apasati Send/Recv.

Ar trebui ca in grupul Inbox sa fie 2 mesaje.

 

Exercitiul 2

Redirectionati (cu comanda Forward) mesajul celui din stanga dumneavoastra catre cel din dreapta dumneavoastra.

Folositi butonul Send pentru a trimite mesajul.

Mesajul a fost trimis ( a ajuns pe serverul de mail) dupa ce a "parasit" grupul Outbox si a aparut in grupul SentItems.

Pentru a putea vedea mesajele primite de dumneavoastra pe server, apasati Send/Recv.

Ar trebui ca in grupul Inbox sa fie 3 mesaje.

 

Exercitiul 3

Raspundeti (cu comanda Relpy) la mesajul celui din dreapta dumneavoastra.

Folositi butonul Send pentru a trimite mesajul.

Mesajul a fost trimis ( a ajuns pe serverul de mail) dupa ce a "parasit" grupul Outbox si a aparut in grupul SentItems.

Pentru a putea vedea mesajele primite de dumneavoastra pe server, apasati Send/Recv.

Ar trebui ca in grupul Inbox sa fie 4 mesaje.

 

Exercitiul 4

Adaugati in agenda cu contacte Contacts adresele tuturor persoanelor pe care le identificati din mesajele primite. Pentru aceasta selectati fiecare mesaj si realizati operatia folosind "click dreapta" (pe campul From sau Cc).

Ar trebui ca in fereastra Contacts (stanga jos) sa fie 4 persoane de contact (mai aveti si a cincea adresa din mesajul trimis prin Forward dar ea trebuie introdusa manual).

 

Exercitiul 5 -- Semnaturi

Realizarea unei semnaturi personalizate care sa fie adaugata la mesajele pe care le trimiteti se face astfel:
-- Tools -> Options -> Signatures
-- Selectati New
-- In casuta EditSignature adaugati un text personalizat de genul:

          ---------------------------------------------
          Nume: Ion POPESCU
          Email: ipopescu@itee.elth.pub.ro
          Alte informatii ...

-- Bifati casuta Add Signature To All Outgoing Messages

Realizati un test. Scrieti un mesaj (ca la exercitiul 1) cu subiectul Mesaj3. Pentru a completa adresele de email unde doriti sa trimiteti mesajul puteti folosi Contacts (cand se scrie numele unei persoane asa cum apare in Contacts in campul To sau Cc programul OutlookExpress face o operatie de AutoComplete). Daca doriti sa trimiteti mesajul la mai multe persoane, adresele acestora sunt despartite prin virgula in campul To.

 

Exercitiul 6 -- Filtre

Un Filtru este o operatie asociata unui eveniment.

Exemplu de eveniment: primirea unui mesaj de la un utilizator a carui adresa are domeniul itee.elth.pub.ro.

Exemplu de operatie: mutarea unui mesaj intr-un anumit grup.

Pentru a realiza un filtru (similar cu cele descrise mai sus) se procedeaza astfel:
-- creati un Grup numit Grup_ITEE (click dreapta pe Local Folders si New)
-- selectati Tools -> MessageRules -> Mail
-- la Conditions bifati Where the Message is From the Specified Account. Folosind linkul specified setati Account: itee.elth.pub.ro
-- la Actions bifati Move It to the Specified Folder. Folosind linkul specified setati Folder: Grup_ITEE

Realizati un test. Scrieti un mesaj (ca la exercitiul 1) cu subiectul Mesaj4.

 

Exercitiul 7 – Atasarea unui fisier la mesaj

Navigati prin siteul Facultatii de Inginerie Electrica si gasiti planul de invatamant pentru specialitatea Dumneavoastra. Salvati fisierul pe Desktop.

Creati un mesaj catre toate adresele din Contacts. Atasati la acest mesaj fisierul de mai sus apasand butonul Attach selectand fisierul de pe Desktop si trimiteti mesajul cu subiectul: Planul de invatamant. Apasati Send/Recv. Verificati apoi ca puteti deschide fisierele atasate din mesajele de la colegii vostri.

 

Exercitiul 8 -- Servicii WebMail (gen Yahoo!Mail, Gmail etc.)

Exista site-uri Web care pot prelua sarcinile programelor client de e-mail clasici gen OutlookExpress (care folosesc protocolul POP3 pentru a se conecta la server). Astfel, mesajele sunt scrise, trimise, primite si salvate direct pe server folosind o interfata Web, protocolul folosit pentru propagarea mesajelor fiind tot SMTP. Astfel de servicii se numesc WebMail, de exemplu http://mail.yahoo.com/ sau http://mail.google.com/. Crearea unui cont pe astfel de site-uri presupune parcurgerea unor pasi simpli.

 

Daca nu aveti deja un cont pe Yahoo!, o puteti face acum.

 

Pentru aceasta accesati pagina mail.yahoo.com si apasati butonul Create New Acount. Urmati pasii de acolo.

 

 

 

Exercitiul 9 – Utilizarea grupurilor (listelor) de discutii

Aici veti invata sa folositi grupurile (listele) de discutii, in particular o lista de discutii a grupei voastre (ce va fi creata de seful de grupa). Aceasta va va ajuta sa schimbati informatii de interes general intre voi.

Cum functioneaza un grup de discutii? Dupa ce va abonati la el, puteti trimite mesaje catre adresa grupului si care sa poata fi citite de toti abonatii grupului (listei).

Seful de grupa dupa ce isi creeaza un cont Yahoo!, va crea un grup pe Yahoo! Groups la care se vor abona toti studentii din grupa.

Pentru aceasta, doar seful de grupa va accesa pagina http://groups.yahoo.com si va apasa pe linkul Start your group. Dupa ce isi introduce userul si parola Yahoo!, selecteaza Schools and Education, selecteaza Classmates si apasa Place my group here. Apoi denumeste grupul, stabileste adresa de email a grupului, iar la descriere va scrie „2012 UPB Facultatea de Inginerie Electrica grupa ...” si apasa Continue. Dupa ce introduce codul generat automat si apasa Enter, selecteaza butonul Customize Your Group si apasa la fiecare pas (sunt 3 pasi) butonul Next.

Dupa ce seful de grupa a creat lista de discutii, ceilalti studenti se pot abona la ea.

Pentru aceasta mergeti la http://groups.yahoo.com si la Find a Yahoo! Group scrieti „2012 UPB Facultatea de Inginerie Electrica grupa ...”. Dupa ce ati identificat grupul vostru, apasati butonul Join This Group! Completati datele de acolo si apasati Join.

Pentru a trimite mesaje pe lista folositi adresa de email specificata de seful grupei pentru lista.